Acum
dupa ce m-ai dezgropat…
Ai fi putut sa ma vindeci.
As fi putut sa ma vindec.
Mi-ai curatat trupul
de praful taranei de peste mine,
Ai suflat praful de
peste pieptul meu sufland cu viata.
Se desfasurau inaintea mea copacii inalti cu verde,
asa cum desfaceai fasii din panzele ce ma tineau intr-o bucata.
Ai spart cutia din
scanduri sarate de apa
Ce-o carai in urma
fraghiei infasurata peste mana.
Obosita de urmele lasate pe nisip
pe nisipul despre
care ti-am scris,
ai scos mana din nodul infasurat sub franghia de peste mana ta,
ai lasat cutia deshisa sub soarele umed sa isi usuce lemnul sarat
colorandu-se in moarte.
Mi-ai intins corpul
din inclestarea
ce-a impietrit agonie
inaintea ta, inaintea dezgroparii.
Incet…odata cu panzele in fasii ce le desfaci se aude departarea cu
strigatul ei necunoscut,
se aude mai strident in fiecare stergere de parf, in fiecare panza…off
de-as putea sa-ti spun,
sa nu o ma aud, sa te opresti, sa nu ma mai strige.
Te-am vazut in secretele viselor cand alergai singura peste dorinte si
putin probabilitati.
Are sa ma inghita departarea daca nu ma tii strans.
Pe partea opusa timpului s-a desfasurat zboruri si fluturi.
S-au intalnit stanci in zdrobirea lor spre a naste praful asezat pe
aripile
ce-au strigat pana s-au facut fluturi.
Ai lasat franghia
legata subtire de lemnele cufarului,
ai
lasat o parte si din mana cu care ai strans-o acolo,
ai
lasat o parte si din mine acolo,
ai
lasat o parte acolo,
ai
lasat o parte,
ai
lasat,
ai.
In drumu tau spre mine, tarandu-ma in spatele tau
te-au oprit gandurile si te-ai oprit din mers lasand franghia sa cada
peste nisipul fara urmele cufarului ce atarna in urma ei.
Te-ai oprit in
taramuri straine cu voci neintelese si ganduri.
