Acum dupa ce m-ai dezgropat…

Ai fi putut sa ma vindeci.

As fi putut sa ma vindec.

                Mi-ai curatat trupul de praful taranei de peste mine,

                Ai suflat praful de peste pieptul meu sufland cu viata.

Se desfasurau inaintea mea copacii inalti cu verde,

asa cum desfaceai fasii din panzele ce ma tineau intr-o bucata.

                Ai spart cutia din scanduri sarate de apa

                Ce-o carai in urma fraghiei infasurata peste mana.

Obosita de urmele lasate pe nisip

                pe nisipul despre care ti-am scris,

ai scos mana din nodul infasurat sub franghia de peste mana ta,

ai lasat cutia deshisa sub soarele umed sa isi usuce lemnul sarat

colorandu-se in moarte.

                Mi-ai intins corpul din inclestarea

                ce-a impietrit agonie inaintea ta, inaintea dezgroparii.

Incet…odata cu panzele in fasii ce le desfaci se aude departarea cu strigatul ei necunoscut,

se aude mai strident in fiecare stergere de parf, in fiecare panza…off de-as putea sa-ti spun,

sa nu o ma aud, sa te opresti, sa nu ma mai strige.

Te-am vazut in secretele viselor cand alergai singura peste dorinte si putin probabilitati.

Are sa ma inghita departarea daca nu ma tii strans.

Pe partea opusa timpului s-a desfasurat zboruri si fluturi.

S-au intalnit stanci in zdrobirea lor spre a naste praful asezat pe aripile

ce-au strigat pana s-au facut fluturi.

                Ai lasat franghia legata subtire de lemnele cufarului,

                ai lasat o parte si din mana cu care ai strans-o acolo,

                ai lasat o parte si din mine acolo,

                ai lasat o parte acolo,

                ai lasat o parte,

                ai lasat,

                ai.

In drumu tau spre mine, tarandu-ma in spatele tau

te-au oprit gandurile si te-ai oprit din mers lasand franghia sa cada peste nisipul fara urmele cufarului ce atarna in urma ei.

                Te-ai oprit in taramuri straine cu voci neintelese si ganduri.